Bătaia e ruptă din rai?

Am citit de curând un articol scris de nașa mea, Carmen Buși, care este psiholog. Deși ne vedem des și vorbim despre orice, îmi place să o urmăresc și pe blog și să văd ce a mai scris interesant și vă invit și pe voi să o urmăriți, poate cândva chiar vă veți afla în situația în care veți avea nevoie de un sfat de la un profesionist. Vorbeam zilele trecute de violențele în școli, cum a crescut numărul copiilor care au un limbaj urât sau un comportament violent, cum se „maturizează” mai repede și își pierd din inocență când îi vezi că sunt atât de răutăcioși.

Pe vremea mea nu existau sau poate nu auzeai de atâtea cazuri de violență din partea copiilor. Eu oricum mă feream de astfel de situații. Și, deși am fost mai recalcitrantă de mică și îmi sărea țandăra de la orice, nu aveam în anturajul meu copii violenți. Noi eram o gașcă frumoasă. Ieșeam în fața blocului și ne jucam împreună până când ne chemau părinții în case. Nu eram răutăcioși, nu ne bârfeam, nu începeam să vorbim urât despre cineva după ce pleca. Mai nou, copiii fac bisericuțe și grupulețe, acum îți sunt prieteni, peste 2 minute nu mai sunt… și e greu să fii copil și să vezi cum ceilalți sunt răutăcioși în jurul tău.

Sofia are 9 ani. În cei 9 ani de viață nu s-a întâmplat absolut nimic cu ea. Nu a venit niciun copil care să o bată sau să o agreseze în vreun fel, dar sunt sigură că atunci când ești părinte, dacă afli despre copilul tău că a fost agresat e destul de greu să nu te enervezi. Îmi vorbește despre copiii de la școală care au un limbaj urât (nu cu ea, în general) și eu încerc mereu să îi spun că ea trebuie să se ferească de astfel de copii care reacționează așa sau sunt violenți. Cel mai bine e să te ferești de ei și să găsești alt anturaj cu care să te joci.

Și știți care este adevărul? Nu pe copiii ar trebui să îi blamăm. Pentru că în spatele unui copil violent stau niște părinți și câteva probleme nerezolvate.

Citește și:   8 mituri despre sarcină care au fost demonstrate de știință

Violența pe care o manifestă copiii pleacă automat din ceea ce văd acasă. Dacă acasă văd armonie, iubire, părinții se iubesc, automat copiii cresc într-un spirit pozitiv. Dar dacă acasă văd scandaluri, violență fizică, limbaj neadecvat, acest lucru se va răsfrânge asupra copilului și se va purta ca atare mai târziu.

Mie îmi e clar că totul depinde de educația pe care o primesc copiii acasă și că atunci când te naști cel care îți e părinte trebuie să fie foarte atent cu educația ta și să îți ofere cele mai bune exemple, prin fapte. Eu de exemplu, în familia mea, ca în orice cuplu, mai am momente tensionate cu Lucian și ne mai certăm, dar niciodată de față cu copiii, întotdeauna ieșim din casă și vorbim ce avem de discutat sau ne scriem pe whatsapp. Asta e varianta cea mai bună și așa nu țipăm unul la altul.

De violență sau limbaj neadecvat în educația copiilor nici nu se pune problema! Copiii mei nu sunt crescuți să îmi știe de frică, ci să mă respecte. Atât pe mine, cât și pe Lucian. La noi nu există „lasă că vezi tu ce pățești acasă”, „îți dau o mamă de bătaie” sau mai știu eu ce expresii pe care le aud uneori de la părinții din zilele noastre și mă șochez. Pe vremea în care eram eu copil, da… se zicea că bătaia e ruptă din rai, dar am sperat că mai evoluăm și noi și nu repetăm greșelile părinților.

Nu îmi e rușine să recunosc că am mâncat bătaie când eram mică. Adult fiind acum, îmi dau seama că făceam și eu năzbâtii ca orice copil, dar nu consider că meritam să fiu bătută, cum nu cred că vreun copil pe lumea asta merită să fie tratat așa. Simplul fapt că un părinte ridică mâna la copilui lui, trezește în copil niște frustrări și semne de întrebare.

E normal ca atunci când au făcut ceva greșit să stai de vorbă cu ei, să le explici, să îi pedepsești când e cazul, dar în niciun caz să transformi relația între tine și ei într-o relație de ură. Un copil care e agresat de părinții lui fizic sau verbal normal că va deveni frustrat și își va pierde încrederea în el.

Citește și:   Ne-am îmbolnăvit!

Cu vorba bună se pot rezolva foarte multe lucruri în viață și cred că nu este greu pentru niciun părinte să stea e vorbă cu copilului lui și să îi explice ce a greșit. Nu cred nici că părinții ar trebui să se impună în fața copiilor din dorința de a-i face să fie ca ei. Sunt foarte mulți părinți care greșesc, se văd cei mai buni, cei mai sfinți și vor să fie și copiii la fel. Nu trebuie să formăm noi personalitatea copiilor sau să decidem totul pentru ei, să-i obligăm să fie așa cum nu sunt. Copiii trebuie să aibă personalitatea lor și noi să le dăm o direcție în viață, să le arătm lucrurile bune și lucrurile rele și apoi copilul le discerne și va alege singur.

Când eram mică aveam parte de scandaluri, de bătăi de fugit de acasă și nu a fost ușor să trăiesc așa. Când am împlinit 18 ani și am văzut că pot să plec și să fac ceva pe picioarele mele departe de casă, m-am bucurat. Dar mi-a fost greu să știu că o las pe mama cu tatăl meu, care era bolnav și din cauza bolii devenea recalcitrant și își vărsa nervii și frustrările pe noi. În niciun caz nu pot să zic că din episoadele de violență am învățat ceva sau am devenit mai bună. Dar mi-am jurat că eu nu voi sta niciodată lângă un bărbat care va ridica mâna la mine și mai ales la copiii mei. Mi-am impus ca copiii mei să crească frumos, să nu trăiască niciodată în scandal. Și m-am ținut de promisiune pentru că Lucian e un tată nemaipomenti, ba chiar mai permisiv decât mine.

Copiii au nevoie să crească în armonie, în fericire, în căldură, iubire multă. Să fie îmbrățișați și să simtă apreciați. Eu nu am crescut așa. Vă dați seama, pe vremea aia oamenii erau mai reci, nu își exprimau sentimentele și mie mi-a lipsit mult lucrul ăsta. De aceea mi-am promis că eu voi fi o mamă care să își exprime iubirea și să fie foarte foarte apropiată de copiii ei. Copiii nu se educă prin violență.

Citește și:   10 sfaturi care te ajută să fii mai apropiat de COPILUL tău

Nașa mea promovează pe blogul ei Campania „Copiii fără etichete” pentru conștientizarea violenței împotriva copiilor, organizată de Organizația Salvați Copiii, ce are printre obiective și generarea unei schimbări de atitudine față de copii și de modul de educare în principalele doua medii care îi formează, familia și școala.

Toate etichetele pe care părinții critici le lipesc pe fruntea copiilor lor sunt de fapt poveri uriașe pe umerii micuților, poveri pe care vor fi obligați să le poarte toată viața, cuvinte pe care și le vor însuși creându-și astfel o imagine deformată despre sine. „NU EȘTI BUN DE NIMIC” îl va urmări toată viața și îl va ghida pe viitorul adult spre eșec! ” EȘTI UN PROST”, ”MI-E RUȘINE CU TINE”, toate astea vor fi premisele unei nefericiri și neîmpliniri uriașe.

Dacă ne dorim copii sănătoși va trebui, noi ca părinți, să avem comportamente sănătoase. Modul în care copiii își percep părinții îi va determina să devină adulți funcționabili sau nu. Este necesar să înțelegem că internalizarea se realizează prin dinamica comportamentului părinților.

Violența nu face altceva decât să formeze agresori sau în cazuri și mai nefericite, patologie.

Haideți să ne unim forțele și să creștem oameni frumosi, oameni sănătoși , adulți responsabili și fericiți!

Puteți să citiți aici tot articolul: https://carmenbusi.ro/copiii-fara-etichete/

Sunt perfect de acord cu ce a scris și ea și aștept ca întotdeauna părerile voastre în comentarii. Nu uitați că mă găsiți și pe instagram și că puteți să vă abonați la canalul meu de YouTube pentru a fi la curent cu tot ce postez. Vă pup! 💋

Preluarea acestui articol sau a fragmentelor din articol se va face numai cu menționarea sursei wwww.andreeabanica.com și link spre site.

 

Cazare Eforie Nord

5 Comentarii

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.